Evenimente prezentate

TVR şi Crucea Roşie Română din nou împreună

iulie 4, 2021
/ / /
Comments Closed

Iuliana Tudor, Ambasador Crucea Rosie Romana
Televiziunea Română continuă parteneriatul de tradiţie alături de Crucea Roşie Română, iar în data de 4 iulie va transmite Gala Crucii Roşii, o ediție aniversară care marchează 145 de ani de activitate umanitară neîntreruptă a organizaţiei.

An de an, în acord cu misiunea sa, Televiziunea Publică susține campaniile inițiate de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România prin realizarea şi difuzarea de programe speciale, transmisiuni, ştiri, precum şi prin difuzarea spoturilor tv din campaniile sociale.

Cea de-a 10-a ediţie a Galei îşi propune să facă o reverență în fața voluntarilor şi a angajaților Crucii Roşii Române, în semn de omagiu pentru istoria celei mai vechi organizații umanitare din țara noastră, dar şi pentru implicarea sa în pandemia SARS-CoV2. În cadrul emisiunii-eveniment vor fi difuzate mărturiile impresionante ale celor care s-au aflat în linia întâi şi au ajutat oamenii să se simtă în siguranță, materiale filmate de echipele TVR în puncte cheie din toată ţara.

La ediția aniversară a Galei Crucii Roşii, Ramona Săseanu, Director-General Interimar al SRTv, va acorda o distincţie specială în numele Televiziunii Române.

„Televiziunea Română şi Crucea Roşie Română au un parteneriat de tradiţie, concretizat în numeroase proiecte comune derulate în sprijinul oamenilor. Anul acesta se împlinesc 145 de ani de când Crucea Roşie Română scrie „Istoria Binelui” pentru românii aflaţi în situaţii vulnerabile. Cu acest prilej, Televiziunea Publică oferă Crucii Roşii Române o distincţie în semn de respect şi apreciere pentru efortul depus de atâtea generații de voluntari şi de personalul Crucii Roşii Române de-a lungul timpului, oameni care s-au implicat în evenimente majore precum cele două războaie mondiale sau alte momente grele declanşate de calamități naturale sau pandemii.”, declară Ramona Săseanu, DGI al SRTv.

Gazda şi producătorul ediţiei-eveniment este, aşa cum ne-a obişnuit, Iuliana Tudor, Ambasador al Crucii Roşii Române, care îşi aminteşte de primele momente alături de organizaţie.
„Am început această colaborare în 2009, prin realizarea Galei Crucii Roşii, apoi am lucrat alături de echipa organizaţiei sprijinind toate proiectele sale. Menirea mea a fost să ajut mereu, să fiu alături de oameni, de cei care ajută şi de cei care au nevoie de ajutor, iar mesajul proiectelor să ajungă la publicul larg. A fi parte din familia Crucii Roşii Române este onorant şi mă responsabilizează cu fiecare proiect tot mai mult.”

Gala Crucii Rosii 2021_credit foto Doru Ochescu

În cadrul emisiunii-eveniment, vor fi prezente personalități precum Raed Arafat – şef al Departamentului pentru Situații de Urgență şi vicepreşedinte al Organizaţiei Crucea Roşie Română, Valeriu Gheorghiță – preşedinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, voluntari şi angajați din toate cele 47 de filiale, Ioan Silviu Lefter – Director General al Crucii Roşii Române şi alți reprezentanți ai organizației umanitare şi ai companiilor care au susţinut financiar campania socială „România salvează România” organizată de Crucea Roşie Română.

De asemenea, telespectatorii se vor bucura de reîntâlnirea cu Monica Anghel, Paula Seling, Ionuț Ungureanu, trupa Cobzality sau grupul de copii „Sunetul muzicii” condus de Cristina Manoliu, care au acceptat să susţină pro bono momente artistice, iar de la ora 22.00 vor putea urmări, în direct, iluminarea Spitalului Colțea, primul sediu al Crucii Roşii Române.

Read More

Iuliana Tudor, Amfitrionul evenimentului artistic Sibiu Summit Celebration

mai 10, 2019
/ / /
Comments Closed
720393-1522994728-vedeta-saptamanii-iuliana-tudor

Sibiu Summit Celebration are loc pe 9 mai în Piata Mare din Sibiu. Summitul informal al sefilor de Stat si Guvern din Uniunea Europeană, găzduit de Primăria Municipiului Sibiu, organizeaza o serie de evenimente in ziua de 9 mai si in jurul acestei date.

În această seară, de la ora 20.00, Iuliana Tudor va fi gazda unui spectacol unic, pus la cale de Ansamblul Folcloric Profesionist ‘Cindrelul – Junii Sibiului’, manager Silvia Macrea. Pe scena din Piata Mare va fi ilustrata, prin joc si muzica, o calatorie prin cele mai importante regiuni etnografice ale Romaniei.

Asadar, în Piata Mare din Sibiu vor fi prezenti atat invitatii oficiali UE, dar si publicul larg.

img-5530

“Este o onoare pentru mine sa fiu prezenta la Sibiu, intr-o zi istorica pentru Romania, Summitul Uniunii Europene 2019. Sper din toata inima ca ceea ce am pregatit invitatilor din strainatate, oficiali sau nu, sa fie pe placul acestora si, de ce nu, sa-si doreasca sa revina in tara noastra. Vom prezenta in scena mult din ce are mai valoros Romania din perspectiva culturii traditionale. Si in vestimentatia mea am cautat sa introduc cateva elemente definitorii pentru fiecare moment care va fi prezentat pe scena”, spune Iuliana Tudor.

60341831_2157314547636908_2218084981836611584_n Read More

Iuliana Tudor, editie speciala „O dată-n viaţă”, de Paşti, cu Fuego, pe TVR 1

aprilie 12, 2017
/ / /
Comments Closed

fuego 1
Ediţia specială a emisiunii îl provoacă pe îndrăgitul artist să interpreteze patru roluri diferite, susţinut de vedete ale folclorului românesc. Iuliana Tudor ne aşteaptă pe 16 aprilie, la ora 21.20, la TVR 1 şi TVR+.

Ediţia specială O dată-n viaţă de Paşti este construită în jurul a patru personaje, întruchipate de unul dintre cei mai iubiţi artişti de la noi, Artist al Poporului Republicii Moldova, decorat cu titlul onorific de Preşedinţia Republicii Moldova: Fuego. Îl vom vedea duminică, pe rând, în patru ipostaze diferite: ardelean, bănăţean, moldovean şi oltean. Iuliana Tudor ne aşteaptă în ziua de Paşti la O dată-n viaţă, de la ora 21.20, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Îi vor fi alături apreciatului artist vedete ale folclorului românesc, iubite şi aşteptate de toţi românii: Nicolae Furdui Iancu, Ionuţ Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu, Nicoleta Voica, Andreea Voica, Adrian Stanca, Sofia Vicoveanca, Mioara Velicu, Matilda Pascal Cojocariţa, Maria Dragomiroiu, Constantin Enceanu, Cristian Pomohaci, Petrică Mâţu Stoian, Irina Loghin.

Orchestra Lăutarii şi maestrul Nicolae Botgros aduc bucurie şi de această dată în platoul emisiunii, în anul 10 O dată-n viaţă, iar Floarea şi Gheorghe (actorii Maria Buză şi Marius Rizea) revin pentru a ne delecta cu întâmplările din viaţa lor.

„Cu mare bucurie aştept să ne reîntâlnim la O dată-n viaţă, pe TVR 1, după 10 ani de succes, în care am petrecut Paştele alături de telespectatorii noştri fideli. 10 ani de emoţii, bucurii şi muzică pur românească. Vă aştept cu drag în seara de Paşti!”, este invitaţia Iulianei Tudor la O dată-n viaţă pentru duminică, 16 aprilie, de la ora 21.20, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

fuego 2 Read More

Iuliana Tudor jurizeaza la Romanian Fashion Philosophy AW17/18 21-24 martie 2017, Palatul Bragadiru Bucuresti

martie 22, 2017
/ / /
Comments Closed

juriu 

Romanian Fashion Philosophy (RFP), un concept dedicat promovarii tinerilor designeri, un eveniment de top ce ofera ocazia celor mai talentati dintre absolventii facultatilor de design vestimentar sa se afirme nu doar national, ci mai ales international, prin intermediul canalelor FashionChannel Italia, FNL si Fashioninsider, care vor transmite LIVE, in intreaga lume, revine ce cea de a doua editie, intre 21-24 martie 2017, la Palatul Bragadiru Bucuresti.

Prima zi din editia de toamna-iarna 2017-2018 Romanian Fashion Philosophy va fi dedicata tinerilor designeri si concursului special organizat pentru ei – Romanian Fashion Design Talent Competition. Studenti si absolventi ai facultatilor de moda din Bucuresti, Cluj, Oradea sau Iasi, dar si ai unor organisme private din Capitala – Institutul de Moda Salomeia Truta si Atelierele ILBAH – isi vor prezenta cele mai noi colectii si vor intra in competitie, lucrarile lor urmand a fi analizate de un juriu format din critici de moda, personalitati ale modei romanesti si internationale si personalitati din media romaneasca: Iuliana Tudor, moderator si realizator de televiziune, promotor al valorilor traditionale romanesti; Sara Wechsler, Presedintele Romanian Textile Concept, Marzio Nocera, fondatorul FashionChannel Italia, Marcellous Jones, fondatorul Fashioninsider.com si totodata presedinte de onoare al RFP, si reprezentanti L`oreal Romania si BroRom.  Cei mai talentati designeri  vor primi premii insemnate din partea Romanian Fashion Philosophy si a partenerilor.

“Este o premiera absoluta, ma onoreaza invitatia si faptul ca organizatorii considera importanta implicarea mea in promovarea valorilor romanesti cu atat mai mult cu cat evenimentul este un proiect dedicat tinerilor designeri si ma refer in special la cei care se inspira din tot ce inseamna cultura materiale romaneasca (etnografie). Sper din toata inima ca prin astfel de evenimente sa dezvoltam increderea publicului in creatorii autohtoni care pot face diferenta la nivel national si international. Totul este sa ii sprijinim!” – Iuliana Tudor, in premiera la Romanian Fashion Philosophy.

Mai multe informatii, programul in detaliu al evenimentului si ultimele noutati vor fi disponibile pe www.FashionPhilosophy.ro si pe www.facebook.com/RomanianFashionPhilosophy

Read More

Iuliana Tudor, transformare de look. Cine formeaza echipa sa de stilisti

martie 6, 2017
/ / /
Comments Closed
euro 1

Iuliana Tudor ea prezentat aseara Finala Eurovision România 2017.

Daca pana acum a adoptat tinute “cuminti”, Iuliana Tudor si-a uimit aseara telespectatorii. A optat pentru o tinuta indrazneata si a imbracat o rochie semnata de Cristina Savulescu, in care s-a simtit minunat.

In ultima aperioada, imaginea Iulianei Tudor s-a schimbat vizibil, prezentatoarea tv aparand din ce in ce mai des la rubricile de vedete bine imbracate.

“Fiind vorba despre Eurovision, am considerat impreuna cu echipa mea de stiliști ca este important sa fac o schimbare. Eurovisionul înseamnă alt gen de muzica, alta stare, alt tip de producție fata de ceea ce fac eu la “O data-n viața”. Prin urmare, a trebuit sa fiu in ton cu ceea ce se întâmpla in jurul meu. M-am simțit minunat și mulțumesc TVR pentru provocare. Felicitări câștigătorilor!”, spune Iuliana Tudor.

Responsabilii pentru aparitia de top de aseara  a vedetei, de la Finala Eurovision România 2017, sunt: Styling- Madena Pasare, Hairstylisti – Georgiana Semen și Cristi Pascu, Make-up – Marga Ianas, Rochia – Cristina Savulescu si Credit Foto – Ioana Chirita.

euro 2 Read More

Iuliana Tudor, prezentatoarea Selectiei Nationale Eurovision 2017, prima data-n viata

februarie 22, 2017
/ / /
Comments Closed
iuli 1

Iuliana Tudor si Dan Helciug sunt prezentatorii Selectiei Nationale Eurovision 2017. Vedeta TVR si nonconformistul artist sunt gazdele semifinalei Selectiei Nationale Eurovision 2017 din 26 februarie si a finalei Selectiei Nationale Eurovision 2017 din 5 martie, transmise in direct de TVR 1, TVR HD si TVR International, precum si pe TVR+, de la 20.30.

Pe 26 februarie si 5 martie urca pe scena in semifinala si finala Selectiei Nationale Eurovision 2017, pentru a ne convinge ca au cea mai buna melodie pentru Kiev. Ii vor incuraja de aproape vedeta TVR Iuliana Tudor si solistul Dan Helciug, prezentatorii celor doua spectacole din cadrul Selectiei Nationale Eurovision 2017. in Camera Verde, Ioana Voicu va culege impresiile, reactiile si emotiile artistilor. Evenimentele din 26 februarie si 5 martie vor fi transmise live de TVR 1, TVR HD si TVR International, precum si online, pe TVR+, incepand cu ora 20.30.

DSC_4426

”Pentru orice om de televiziune pasionat, Selectia Nationala a concursului Eurovision este o provocare. Ma bucur ca sunt parte din acest proiect in acest an. Este pentru prima data cand prezint semifinala si finala competitiei, intr-o editie care, dupa cum s-a vazut deja, arata foarte bine! Doresc succes tuturor concurentilor si sa castige cel mai bun!”, declara Iuliana Tudor.

Daca pe 26 februarie, dintre cei 15 alesi doar 10 merg in finala in urma votului juriului de specialisti, pe 5 martie, romanii vor fi cei care vor alege reprezentatul pentru concursul Eurovision din acest an. Dintre cele 10 melodii finaliste, una va fi desemnata, prin televot, castigatoarea Selectiei Nationale Eurovision 2017.

iuli 2

In ordinea anuntarii, artistii calificati in semifinala Selectiei Nationale sunt: Elize & No Stress cu „Fara bariere”, Cristina Vasiu cu „Set the Skies on Fire”, Tudor Turcu — „”Limitless”, Ramona Nerra — „Save Me”, Ana Maria Mirica — „Spune-mi tu”, Instinct — „Petale”, D-lema — „Adventure”, Ilinca feat. Alex Florea — „Yodel It”, Tavi Colen si Emma — „We own the night”, Zanga — „Doua sticle”, Maxim — „Adu-ti aminte”, Eduard Santha — „Wild Child”, Mihai Traistariu — „I Won’t Surrender”, Alexandra Craescu — „Hope”, Xandra — „Walk on By”.

 

Read More

In direct de la Sibiu, de 1 decembrie, spectacolul extraordinar Noi suntem romani

noiembrie 29, 2016
/ / /
Comments Closed

dece
La ora 15.15 (si de la 16.50, partea a doua), telespectatorii TVR 1 au intalnire cu Iuliana Tudor, care se va afla pe scena Salii Transilvania din Sibiu, unde se desfasoara spectacolul extraordinar Noi suntem romani, dedicat zilei de 1 Decembrie.

Orchestra „Lautarii”, condusa de maestrul Nicolae Botgros, este in aceasta zi, in direct, alaturi de telespectatorii TVR 1. La fel sunt si Ansamblul „Cindrelul-Junii Sibiului” si Corala „Armonia” din Constanta. Cele mai frumoase cantece ale romanilor vor putea fi ascultate in interpretarea unor cunoscute voci ale folclorului romanesc: Cristian Pomohaci, Constantin Enceanu, Nineta Popa, Daniel Rosalim, Alina Bica, Ovidiu Homorodean, Tudor Furdui Iancu, Cristian Fodor, Alina Pinca, Razvan Nastasescu, Izabela Tomita, Adrian Neamtu, Mariana Deac, Liliana Laichici, Mariana Anghel, Carmen Popovici Dumbrava, Gelu Voicu si Grupul „Burnasul”, Sofia Vicoveanca, Veta Biris, Nicolae Furdui Iancu.

Concertul folcloric Noi suntem romani poate fi urmarit de romanii de peste hotare in acelasi timp cu romanii de acasa la TVR International si TVR Moldova.

Read More