Lacul Iacobdeal

4 locuri de poveste din România

iulie 23, 2020
/ / /
Comments Closed

 

Avem multe motive să iubim România. Așa că astăzi vă invităm la o aventură în țara noastră, în 4 locuri de poveste. Poate că acum a venit timpul să le vizităm.

Lacul Iacobdeal

La poalele Munților Măcin, lângă localitatea Turcoaia, se află lacul Iacobdeal, un lac format într-un fel unic la noi în țară. În mijlocul unei vechi cariere de granit, din cauza excavațiilor, un izvor subteran a ieșit la suprafață și a inundat o galerie veche. Acum lacul are o adâncime de peste 20 de metri și localnicii spun că în adâncurile lui s-ar găsi toate utilajele rămase acolo în urma inundației. Ca să ajungi aici vei avea nevoie de indicațiile localnicilor și apoi trebuie să pătrunzi printr-o grotă ca să te poți apropia de apa de culoarea smaraldului. Însă merită fiecare pas, căci peisajul îți va tăia răsuflarea.

Untitled collage - 2020-07-23T143346.244

Cascada Pişoaia (Cascada Miresei) şi Dealul cu melci

Cascada Pişoaia şi Dealul cu Melci sunt două rezervaţii aflate pe teritoriul administrativ al comunei Vidra, în Munţii Apuseni. Cascada este o rezervaţie ce se întinde pe 2,5 hectare. Căderea de apă are aproximativ 18 metri înălţime, iar formaţiunile calcaroase apărute în jurul ei îţi pun imaginaţia la încercare. Și tot în zonă poţi vedea şi celebrul Deal cu melci, o rezervaţie paleontologică cu un aspect neobişnuit şi unic. Sunt peste 30 de specii de moluşte care şi-au lăsat amprentele în piatră, acum mai bine de 65 de milioane de ani.

Valea Zălanului este un sătuc din Covasna cu puţin peste 100 de locuitori şi mult mai puţine case. Este un loc pitoresc cu pajişti întinse şi acoperite de flori sălbatice, cu gospodării îngrijite şi oameni primitori. Este şi locul în care vine cu drag Prinţul Charles, locul în care a luat şi refăcut după obiceiurile zonei o casă de vacanţă fermecătoare. Nu se poate vorbi de obiective turistice în Valea Zălanului în sensul cunoscut de cei mai mulţi dintre turişti. Aici nu mergi ca să bifezi anumite locuri, ci mergi pentru experienţe, linişte şi poveştile localnicilor.

Satul Valea Zălanului a fost fondat în urmă cu 400 de ani de familia Kalnoky, care a construit în zonă o mică fabrică de sticlă. Muncitorii care lucrau aici şi-au construit, la rândul lor, case şi aşa s-a creat mica comunitate din Covasna. Și tot aici vei găsi şi un muzeu la care trebuie neapărat să ajungi. Préda Barna a deschis în casa străbunilor săi, construită în 1864, un Muzeu al Satului unde vei descoperi cu ajutorul obiectelor expuse întreaga istorie a locului.

Valea Vaserului

Dacă nu ai ajuns în Maramureş până acum, nu mai sta pe gânduri. Mobilizează-te și mergi în această minunat colț de Românie. N-ai voie să ratezi o plimbare cu Mocăniţa pe Valea Vaserului. E adevărat, trebuie să faci un mic efort şi să te trezeşti de dimineaţă ca să prinzi trenul ce pleacă la ora 9 din Vişeu de Sus, dar experienţa trăită te va răsplăti din plin. Ultimul tren cu aburi din România te va duce într-o poveste cu păduri verzi şi dese şi ape limpezi. Pregăteşte-te să-i dedici o zi întreagă pentru că drumul durează 2 ore la dus, 2 ore la întors, cu o pauză de o oră şi jumătate la Paltin, unde puteţi mânca de prânz şi vă puteţi bucura de peisaj.

Read More