Despre mine

 

 

„Am 39 de ani şi încă învăţ să nu am prea multe certitudini. E cert însă pentru mine, acum, că singurul lucru care contează este dragostea! Fără ea nu pot fi mamă, soţie, fiică, prietenă, fără ea nu pot face televiziune şi nu mă pot dărui publicului meu, nu pot vedea dincolo de ziduri, nu pot avea umor, nu pot renaşte… şi nu pot nici măcar muri fără dragoste. Am trăit frumos aceşti 39 de ani, unii ar spune cât pentru trei vieţi. Şi nu i-aş contrazice. Cum să nu simt aşa, când fiecare zi a fost o provocare… să mă bucur, să iubesc, să dau viaţă, să visez, să rostesc, să rostuiesc, să mă descopăr, să aflu, să mă ridic, să greşesc, să înţeleg, să iert, să simt, să-mi doresc, să gândesc, să văd, să fiu în atâtea feluri… aceeaşi.

Mă bucur că nu am pierdut naivitatea anilor de-nceput. Că nu am pierdut dorinţa de a face lucruri pentru simplul motiv că-mi place să le fac. Că tresar şi acum ca o adolescentă când mă uit în ochii bărbatului care mă iubeşte. Că mă emoţionează până la lacrimi când părinţii mei îmi spun «te iubesc» şi mă gândesc câtă fericire e că-i am «pe pământ, nu în gând». Mă bucur de tot şi trăiesc cei mai frumoşi ani de până acum! Nu-mi doresc decât să-mi fie îngăduit să păstrez dragostea din ei pentru tot restul vieţii.

Îmi dau seama că mare parte din iubirea de care mă bucur este un dar adus în viaţa mea de Televiziune. Oameni de orice vârstă, cu şcoli înalte sau doar cu învăţături de viaţă. Oameni care mi-au împărtăşit poveşti triste, dar şi oameni bogaţi care au vindecat lacrimile celorlalţi. Oameni pentru care ecranul televizorului este cel care m-a adus în casa şi mai apoi în sufletul lor. Oameni pe care nu-i cunosc, dar care mă opresc pe stradă de parcă ne-am cunoaşte dintotdeauna. E teribil de copleşitoare iubirea aceasta anonimă, şi le mulţumesc acestor oameni pentru ea.

Elise Stan

„Mi-e foarte uşor să vorbesc despre Iuliana Tudor căci este a mea, e copilul meu, dar tocmai de aceea mi-e şi foarte greu. Nici nu ştiu cu ce să-ncep, căci mă leagă atât de multe lucruri de ea, încât cred că nu mi-ar fi de-ajuns filele unui jurnal pentru a povesti tot ce-aş avea de spus. Am cunoscut-o pe Iuliana Tudor acum 10 ani. Am întâlnit-o la un casting organizat pentru prezentator al emisiunii La telefon muzica populară. S-a detaşat în mod evident şi a fost aleasă de un juriu competent. După nici două săptămâni, a fost gata să apară pe sticlă. Şi-a însuşit rapid tot ce trebuia să ştie pentru a deveni un bun prezentator de televiziune, reuşind să asimileze o cantitate uriaşă de informaţii într-un timp foarte scurt.

Fire dinamică, tenace, privind întotdeauna lucrurile cu maximă atenţie şi responsabilitate, Iuliana a urcat pas cu pas, meticulos şi ordonat, construindu-şi cariera printr-o disciplină a profesiei, proprie marilor vedete. E mereu bine pusă la punct, exigentă cu sine, dar şi cu cei din jur. A reuşit să se remarce în scurt timp ca una dintre vedetele de televiziune foarte apreciate de marele public. Înzestrată cu har, impresionează prin tot: prezenţă scenică, simplitate, naturaleţe, inteligenţa discursului inedit. Bucuria cu care s-a dăruit acestei meserii este greu de imaginat, iar lucrul acesta se simte din plin în multele ore petrecute la serviciu, în renunţarea la sine şi câteodată la cei dragi. Are noroc de un soţ bun şi iubitor, care o înţelege şi o susţine în tot ceea ce face. 

Iuliana a reuşit pentru că a avut întotdeauna convingerea că va reuşi.Perseverenţa şi seriozitatea au impus-o ca un nume în marea şi exigenta familie a oamenilor de televiziune. Încăpăţânată în sensul bun al cuvântului, şi-a urmat propriul drum. Cu o mare putere de a se reinventa şi cu o vitalitate ieşită din comun, a dat dovadă de multe ori de rezistenţă. Cu siguranţă nu i-a fost şi nici acum nu-i este deloc uşor, dar, cutezătoare şi plină de idei, are iniţiativă şi trece imediat la acţiune pentru că vrea totul cât mai repede şi cât mai bine. Succesele ei se datorează atât intuiţiei, cât şi mobilităţii şi disponibilităţii de acţiune. Personalitate puternică, spirit organizatoric, inteligentă, cu o putere de muncă extraordinară, Iuliana Tudor, deşi foarte tânără, este deja un model şi un simbol. Acela al reuşitei, care îi aparţine aproape întru totul. Meritul meu este doar acela că am îndrumat-o şi am susţinut-o. Pot spune însă că şi eu am avut de învăţat de la ea: cutezanţa.

 

Titus Munteanu

„În cariera mea de 45 de ani în televiziune, am avut ocazia să urmăresc „în direct” evoluţia unor oameni de televiziune, redactori, regizori, operatori, dar şi a unor tineri care şi-au dorit o carieră de prezentatori în televiziune.

Este foarte interesant să urmăreşti această evoluţie de la primii paşi făcuţi în televiziune şi până la momentul consacrării.

În 1999, pe vremea când conduceam canalul 1 din TVR, a apărut în biroul meu o fată tânără, frumoasă, cu o privire inteligentă, puţin speriată şi foarte emoţionată. S-a prezentat Iuliana Tudor şi dorea să colaboreze în calitate de prezentator la diferite emisiuni folclorice.

Am revăzut-o apoi în emisiuni realizate de Elise Stan, cea care a reuşit să-i îndrume paşii în emisiuni din ce în ce mai pretenţioase. Era o apariţie plăcută, sigură şi foarte implicată în proiectele realizate.

Acum 4 ani, mi-a fost acceptat proiectul „O dată-n viaţă”, cu specificaţia de a lucra cu Elise Stan ca realizator şi Iuliana Tudor ca prezentatoare. Mi-a făcut mare plăcere propunerea de a lucra cu Elise şi cu o orchestră cu totul deosebită, condusă de Nicolae Botgros, dar nu ştiam în ce măsură va putea face faţă Iuliana Tudor la acest program.

Trebuie să recunosc că surpriza a fost să constat că din momentul în care a preluat prezentarea emisiunii şi până în prezent, a avut loc o schimbare fantastică de atitudine. Foarte receptivă la sfaturile primite, se întâmplă ca în momentul de faţă să facem observaţii interpreţilor aproape sincronizate.

Pot spune cu certitudine că poate prezenta cu succes orice program de divertisment, în special live, şi că este în momentul de faţă vedeta televiziunii publice”

Florin Piersic

“Ce am spus pe platou este adevarat. Dupa toate prezentatoarele pe care le-am cunoscut si chiar gustat in emisiunile pe care le-am avut de-a lungul timpului, astazi, 10 decembrie,2008, am avut o revelatie. Cu cine? Cu tine! Esti isteata, dulce, prietenoasa, faina ca muiere, ai umor, ceea ce arata ca esti si inteligenta, dar ca sa sintetizam: Iti merge gura mai repede si mai nobil decat a unuia pe care-l cunosc destul de… bine! Emisiunea O data-n viata e ceva care-mi merge la suflet. Sa stii, fata, Iuliano Tudorico ca eu pe tine te iubesc si ma iscalesc, Florin Piersic!”

 

Stela Popescu

“Sunt îndrăgostită de Iuliana Tudor. Am lucrat cu ea înainte să nască şi s-a ocupat de emisiune în detaliu, centimetru cu centimetru. Toată consideraţia pentru această fată!” ( ziarul Adevarul, martie, 2011)

 

Cristian Ţopescu

Succesul unei emisiuni de televiziune depinde de mai multe „ingrediente”: formatul, producătorul, echipa tehnică şi prezentatorul (animatorul).

„O dată-n viaţă” are toate aceste atu-uri: un format adaptat de Titus Munteanu la specificul românesc, o producătoare – Elise Stan – cu o experienţă considerabilă   în  TVR,  o  echipă   tehnică   de   profesionişti şi, Iuliana Tudor, o prezentatoare model: inteligentă, spontană, cu simţul umorului şi foarte frumoasă (a nu se interpreta greşit această ultimă apreciere). Şi mai adaug: ştie să menţină relaţii de calitate atât în cadrul cât şi în afara serviciului. Aşa se explică faptul că nici o personalitate a vieţii publice nu refuză invitaţia ei de a participa la emisiunea pe care o prezintă.

Iuliana Tudor ştie să se „îngrijească” a doua zi după succes. Rămâne modestă şi pasionată de ceea ce face, o felicit!

 

Aurel Badea – Regizor artistic

„Iuliana Tudor face parte din categoria rară a prezentatorilor de direct, ce impun aproape nativ ritmul unui program tv. Şi uneori ritmul impus este infernal, dar atât de benefic pentru emisiunea ei O dată-n viaţă. Din perspectiva realizărilor tv, cred foarte tare că dacă Iuliana Tudor îşi creează sau i se creează un culoar de libertate foarte bine definit (aşa cum se întâmplă la O dată-n viată), devine unul dintre cei mai importanţi oameni de televiziune pe care i-a dat România”

 

Lucian Bujor – Regizor de emisie

“Iuliana Tudor este o persoană inteligentă, perseverentă şi ambiţioasă. Îşi pregăteşte cu multă rigoare emisiile, fără să fie însă un robot. Caută să transmită mesajul prin idei clare şi concise. Rezolvă diferite situaţii din timpul emisiunilor în direct, dând dovadă de prezenţă de spirit, imaginaţie şi stăpânire de sine. Încearcă să se perfecţioneze şi să înveţe şi din greşeli. Este conştientă că munca în televiziune este muncă de echipă şi tocmai de aceea încearcă să o sudeze şi să facă parte din ea. Ştie că toată echipa doreşte ca emisia să iasă bine şi ca ea să fie pusă în valoare. Este o perfecţionistă. Şi într-adevăr, pe parcursul anilor, a câştigat experienţă şi a demonstrat că este într-o evoluţie continuă. Uneori se enervează repede, dar n-aş putea spune că este o fire colerică. Se calmează la fel de repede. Trecerea de la emisiunile de folclor la emisiunea O dată-n viaţă a fost pentru ea un pariu câştigat. A demonstrat că poate să se ridice la înălţimea exigenţelor impuse de noul format”

 

Sanda Cepraga – Regizor muzical

„Iuliana  este deosebit de ambiţioasă, întotdeauna foarte bine pregătită, dornica să înveţe şi preocupată pentru amănunt. Ştie să facă totul la superlativ, încearcă să-şi îmbogăţească tot timpul experienţa. Cea mai mare calitate a sa, în opinia mea, este consideraţia pe care Iuliana i-o poartă mentorului ei, Elise Stan. Când nu-ţi apreciezi profesorul, pe cel care ţi-a îndrumat paşii în tainele televiziunii, atunci nu ai nicio calitate.  


 

CV

 


DATE PERSONALE
Data naşterii: 16. 06. 1977
Locul naşterii: Băicoi, Prahova

EDUCAŢIE
Licenţiată a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti
Absolventă a Facultăţii de Pedagogie Muzicală din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică
Absolventă a Liceului Pedagogic Ploieşti
 

PREGĂTIRE PROFESIONALĂ:
Curs de prezentatori în cadrul Academiei de Radio şi Televiziune
Curs de prezentatori, Media Academie, Olanda
Curs de dicţie, prof. Ileana Cârstea, ATF
Curs de imagine, prof. Nae Niţă

 
ACTIVITATE PROFESIONALA
2007- prezent – „O DATĂ-N VIAŢĂ”- TVR1- Gazda show-ului, Redactor coordonator, Campanie media (până în prezent, programul numărul unu al TVR, live)
2001-2007 – „O VEDETĂ… POPULARĂ” (TVR1, direct)- Moderator şi Redactor Coordonator
2001-2006 – „Nu uita că eşti român” (TVRi, live)- Moderator şi Redactor  
1999 – Debut ca prezentator la TVR1, emisiunea „La telefon, muzica populară”, producător Elise Stan (emisiune live)
 

                                                                   *  *  *
 
2003-2004 – Autoarea seriei de interviuri realizate pentru TVR Internaţional cu Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Mircea Rusu, Nicu Covaci, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Ducu Bertzi, Nicu Alifantis, Ioan Gyuri Pascu, Doru Stănculescu
2004 – Rebranduirea TVR-  Gazda evenimentului maraton (8 ore de transmisie directă)
2006 – Caravana TVR 50-  Gazda primului eveniment din cadrul proiectului desfăşurat la Timişoara (live)  
          – BALUL ACADEMIEI CAŢAVENCU-  Realizator
         – FOLCLOR TVR 50-  Gazdă şi Redactor Coordonator al evenimentului – 1000 de artişti, live, premieră pentru spectacolul televizat din România având în vedere amploarea show-ului
2007 – ROMÂNIA DIN SUFLETE, Programul Special prilejuit de Ziua Naţională a României – Gazdă, Scenariu
2009 –  MUZICĂ ŞI STELE – Gazda show-ului
GALA PREMIILOR  TVR Internaţional –  Gazda, Scenariu
                                              
                                                    ***
EVENIMENTE ANUALE
 
2002, 2006 – REVELION  ROMEXPO –  Maestru de Ceremonii
2000, 2003, 2005 – Festivalului Internaţional CERBUL DE AUR, BRAŞOV- Gazda Concertului folcloric extraordinar, redactor coordonator, scenariu
2003, 2007 – Prezentatorul Recitalurilor susţinute în România de LISA STANSFIELD, GIPSY KINGS, EUROPE, JOE COCKER

2001, 2005, 2007, 2009 – Festivalul MARIA TĂNASE- Gazda evenimentului, Scenariu, Redactor Coordonator

2005, 2006, 2007, 2008 – Festivalul Concurs Mamaia Folclor (live)- Gazdă, Scenariu, Redactor Coordonator
2002-2011 – „Cu drag… de Dragobete”- Gazda Evenimentului, Scenariu
2002-2009 – Programele speciale de CRĂCIUN( TVR)- Gazdă, Redactor Coordonator, Scenariu
2002-2011 –  Programul special de PAŞTE „La masa de Paşti”- Gazdă,  Scenariu, Redactor Coordonator
2007    Festivalul „Vară, Vară Primăvară” din cadrul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană – Gazda evenimentului,  Scenariu,  Redactor Coordonator al emisiilor tv
            -EUROPA CÂNTĂ ŞI DANSEAZĂ – Eveniment din cadrul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană- Gazda evenimentului, Concept,  Regie
           -Festivalului Internaţional CÂNTECELE MUNŢILOR, 10 ţări participante, eveniment din cadrul Programului Sibiu Capitală Culturală Europeană- Gazdă, Scenariu
2009 – „Moda e Musica sotto le stele” (un schimb cultural româno-italian)- Gazda Evenimentului
2011- ZILELE TVR, 55 de ani de muzică, film, teatru şi sport la Televiziunea Română. Gala folclorului românesc, promotor, gazdă, scenariu, realizator
2011- Revelion 2012 – “O dată-n viaţă” (program special de Revelion) Gazdă, scenariu, realizator
 
                                                               *  *  *
 
CAMPANII
2011  Gala CRUCEA ROŞIE Aniversare 135 de ani de CRR şi Lansarea proiectului “Teleasistenţa pentru persoane singure” – Gazda evenimentului, promotor, campanie media, scenariu, producător tv
2011- Campania “Copiii fac bine” (campanie de strângere de fonduri pentru spitalul de copii Sf. Maria din Iaşi) alături de Fundaţia Sheherezade – promotor, campanie media, 2 ediţii special teledon “O dată-n viaţă”
2011 – Campania  UNICEF ”Împreuna pentru fiecare copil” (campanie pentru dezvoltarea unei reţele de centre familiale cu scopul de a sprijini copiii cu dizabilităţi din România) promotor, 3 ediţii speciale “O dată-n viaţă” teledon
2011  Campania ECOmunitatea TA- Asociatia Viitor Plus- EcoAmbasador Extraordinar al proiectului
2011    Campania Avon Cosmetics “125 femei pentru schimbare”- Promotor
2010   Campania ÎNVINGE APELE  organizată de TVR- Promotor şi Gazdă a ediţiilor speciale “O data-n viaţă” realizate în sprijinul sinistraţilor după inundaţii
2010    Campania Avon Cosmetics România “Lupta împotriva cancerului la sân” –  Promotor
2009, 2010   GALA  CRUCEA ROŞIEProiectul BANCA DE ALIMENTEPromotor, Gazda evenimentului, Scenariu
2005       Teledonurile organizate de TVR în sprijinul sinistraţilor după inundaţii- Gazda evenimentelor
 

PREMII
:
2012 – Premiul APTR pentru Gala “Zilele TVR – 55 de ani de muzică, teatru şi film în Televiziunea Română” ; Gala Folclorului Românesc, Gala “Femeia contează!” – premiul pentru Campanii Sociale

2011 – Premiul APTR  pentru emisiune muzicală cu Show-ul “O Dată-n Viaţă”
2009 – Femeia anului – Categoria Televiziune, în cadrul Galei Femeilor de Succes din România
2008 – Premiul Presei pentru Festivalul de Folclor de la Mamaia
2008 – Premiul APTR pentru divertisment cu show-ul „O dată-n viaţă”
2008 – Premiul Vip pentru show-ul „O dată-n viaţă”
2007
– Premiul Vip pentru Festivalul de Folclor de la Mamaia
2004 – Premiul Vip pentru Cerbul de Aur