Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mare

august 15, 2019
/ /
Comments Closed
/

Obiceiuri și tradiții de Sfânta Maria Mare

august 15, 2019
/ / /
Comments Closed
img

Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar, pentru români, este şi ocrotitoarea marinarilor. 

În unele părţi ale Moldovei, ziua de 15 august este considerată “a morţilor”, fiind pomeniţi toţi cei care au numele pornind de la cel al Sfintei Maria, iar în ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc struguri, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor.

Acum se redeschide perioada în care se pot face nunţi, încep târgurile şi iarmaroacele de toamnă, dar şi praznicele de pomenire a morţilor.

În dimineaţa zilei de Sântămărie femeile merg la biserică cu ofrandă din ciorchini de struguri copţi de la soiurile văratice sau numai boabele desprinse de pe ciorchini.

Mai multe lăcaşuri de cult din ţară care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului îşi serbează hramul.

De Sfânta Maria Mare, în Transilvania, femeile nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. Astfel,  se familiile lor vor fi protejate de boli şi de necazuri.